Ștefan Lătescu vrea să scrie istorie în Glory. „De mic copil visez să lupt cu cei mai buni din lume. Vreau să aduc trofeul în România. Sunt cel mai mic din Piramidă, dar și cel mai rău”

Ștefan Lătescu vrea să scrie istorie în Glory. „De mic copil visez să lupt cu cei mai buni din lume. Vreau să aduc trofeul în România. Sunt cel mai mic din Piramidă, dar și cel mai rău”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luptătorul ieșean Ștefan Lătescu se află în fața celui mai important moment al carierei.

La doar 22 de ani, sportivul ieșean pregătit la Clubul Scorpions de antrenorul Mihai Constantin va lupta sâmbătă, 8 iunie, în Piramida Glory de la Rotterdam, alături de cei mai buni luptători din lume la categoria grea.

Ștefan Lătescu vrea să scrie istorie în Glory

În Grand Prix-ul ce se va desfășura în Arena „Ahoy Rotterdam”, cu o capacitate de aproape 20.000 de locuri, Ștefan „Golden Boy” Lătescu, locul 3 mondial, va lupta în primul meci cu un fost campion mondial, olandezul cu origini surinameze Donegi Abena. Acesta are 26 de ani și este numărul 1 în categorie, dar a deținut până de curând titlul mondial.

Deși este cel mai tânăr sportiv din Glory, Ștefan este încrezător în forța sa și spune că este pregătit să se bată cu cei mai buni luptători ai lumii. Lătescu este optimist că poate câștiga Grand Prix-ul din Olanda.

„Sunt pregătit să fac o luptă mare. Abia aștept gala, prima luptă. Este cea mai mare încercare pentru mine. Nu doar meciul cu Abena, ci turneul în sine. Sunt cei mai buni 7 luptători din lume. Am peste 10 ani de când muncesc zi de zi pentru acest vis. Am visat de mic copil să ajung să lupt cu cei mai buni, iar acum am această șansă și vreau să duc tricolorul pe cea mai înaltă treaptă. O să lupt pentru visul meu, de acum înainte trebuie să încep să culeg roadele muncii mele și a antrenorului meu. Sunt pregătit să fac un turneu mare, să arăt de ce sunt în stare. Sunt și cel mai mic, dar și cel mai rău. Vreau să aduc centura acasă, cu gândul acesta am pornit la drum cu maestrul meu, să fim cei mai buni din lume”, a declarat Ștefan Lătescu pentru ProSport.

Mihai Constantin: „Ștefan are tot ce-i trebuie unui mare campion”

La rândul său, antrenorul Mihai Constantin, de la Clubul Scorpions Iași, este convins că Ștefan are forța de a câștiga turneul piramidal de la Rotterdam.

„Pentru noi este ca un vis să ajungem la asemenea nivel, să luptăm într-o gală atât de importantă. Îl simt foarte pregătit pe Ștefan. Are nebunia aceea specifică vârstei, este foarte bine pregătit, are o condiție fizică foarte bună. Are tot ce îi trebuie unui mare campion, dar și o lovitură extrem de puternică, poate cea mai puternică din piramidă”, a spus Mihai Constantin, care speră la o finală românească, cu Bogdan Stoica.

Lătescu și Bogdan Stoica se pot întâlni doar în finală

Dacă va trece de Abena, Ștefan Lătescu l-ar putea întâlni în semifinala categoriei grea pe Tarik Khababez, actualul campion mondial.

Bogdan Stoica se află pe cealaltă parte de tablou și va lupta în primul meci cu numărul 2 mondial, Sergej Maslobojev, din Lituania, iar în semifinale ar putea încrucișa mănușile cu învingătorul dintre Ibrahim El Bouni și Bahram Rajabzadeh.

Tabloul Piramidei Glory:

Sfert 1: Tarik Khababez – Pascal Toure
Sfert 2: Ștefan Lătescu – Donegi Abena
Sfert 3: Sergej Maslobojev – Bogdan Stoica
Sfert 4: Ibrahim El Bouni – Bahram Rajabzadeh
Semifinala 1: Învingător Sfert 1 – Învingător Sfert 2
Semifinala 2: Învingător Sfert 3 – Învingător Sfert 4

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic,…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×